Moldova ICT Summit – invatare situationala pentru tinerii elevi si studenti …


In perioada 18-19 Mai 2011, la Chişinău a avut loc unul dintre cele mai mari şi importante evenimente ale anului din domeniul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor: Moldova ICT Summit 2011.

Centrul de Training “CMB” a contribuit la desfăşurarea acestui eveniment cu Programul “Experienţa de voluntar -- un prim pas spre dezvoltarea tinerilor din Republica Moldova”.

Acest program a avut două etape! Prima etapă -- o zi de training pentru un grup de tineri studenţi şi elevi de liceu, care a avut loc în incinta Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor în data de 17 Mai, 2011.

Agenda acestui training a fost elaborată şi implementată de Veronica Creţu, Leigh Stenberg şi Heath Stenberg, şi a focusat pe:

Componentele de dezvoltare personală; Planificare pentru o viaţă de succes; Experienţa de voluntar -- beneficii şi oportunităţi; Protocolul şi comunicarea non-verbală.

Motivul din care am dorit să organizăm acest training în sala de şedinţe a MTIC-ului? Am dorit să expunem tinerii la un context de învăţare nou, interesant, diferit de mediul liceal sau cel universitar; într-un context în care unii din tineri ar dori să activeze pe viitor şi acum au avut posibilitatea pe viu să se afle în acest mediu.

Etapa a doua a programului -- a prevăzut delegarea unor sarcini şi roluri concrete în cadrul Moldova ICT Summit 2011.

Chiar dacă timp de 2 zile tinerii s-au ocupat de înregistrarea participanţilor, mass-media, de ghidarea participanţilor prin a le răspunde la întrebări, de monitorizarea timpului pentru prezentările speakerilor în timpul atelierelor de lucru, de eliberarea şi colectarea microfoanelor şi căştilor, de verificarea tichetelor pentru prinz, de printarea anumitor materiale necesare …

Toţi tinerii implicaţi au împărtăşit emoţiile lor pozitive vis-a-vis de această experienţă, au accentuat valoarea adaugată a acestei experienţe pentru dezvoltarea lor personală şi profesională, şi au manifestat interes pentru astfel de oportunităţi pe viitor!

Pentru unii membri ai acestui grup de voluntari @ Moldova ICT Summit a fost şi o oportunitate să “prindă” anumite prezentări ale experţilor internaţionali care le-au fost de interes, să comunice cu oameni interesanţi din domeniul TIC şi nu numai, să stabilească contacte noi şi să-şi descopere noi vocaţii!!

Mulţumim tututor tinerilor care au făcut parte din această echipă de suport pentru Moldova ICT Summit!

Mulţumim Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor în numele Dnei Vice-Ministru Dona Şcola, precum şi Asociaţei Companiilor private din domeniul TIC, în numele Ana Chiriţă, pentru că au susţinut această iniţiativă prin a le oferi tinerilor implicaţi o platformă de învăţare şi experimentare diferită decît cea academică, atît de importantă şi necesară pentru societatea rapid schimbătoare în care trăim!

Aici puteţi vedea şi un filmuleţ cu echipa de voluntari pregătiţi de Centrul de Training “CMB”. Mulţumim lui Ion Grosu pentru acest material:

Comentarii
May 19, 2011
6:50 PM
#1 Mariana :

Multumim organizatorilor pentru posibilitatea oferita de a participa la acest eveniment interesant si pentru posibilitatea de a cunoaste noi oameni si de a ne forma noi abilitati, a fost o experienta deosebita…

Lasati comentariu

© Copyright 2010. www.cmb.md .Dezvoltare, customizare, hosting de Soluţii Inovative s.r.l. 226

ro Romana en Engleza