Ministerul Educaţiei pentru colaborare durabilă
Centrul de Training “CMB” a participat în data de 5 Aprilie 2011 la o nouă şedinţă cu Ministerul Educației, la invitaţia şi iniţiativa dnei Vice Ministră, Loretta Handrabura. De data aceasta, reprezentanţii Ministerului au avut un dialog cu reprezentanţii societăţii civile care implementează proiecte în învățămîntul secundar profesional, mediu de specialitate și superior.
Aşa cum iniţiativele cele mai durabile se realizează în parteneriat şi în baza necesităţilor, Ministerul Educaţiei este interesat să stabilească un parteneriat durabil cu partenerii săi, şi a prezentat priorităţile sale prevăzute în Strategia consolidată de dezvoltare a învăţămîntului din Republica Moldova pentru anii 2011-2015 şi Planul respectiv de acţiuni, care urmează a fi realizate începînd cu anul 2011.
Mai multe detalii pot fi accesate pe pagina Ministerului Educaţiei: http://www.edu.md/?lng=ro&MenuItem=8&Article=1288





Romana
Engleza